... azi totul a gravitat in jurul unor intrebari, insa raspunsurile au continuat sa nu apara ...
In sfarsit am ramas doar eu cu mine insumi, cu castile pe urechi, cu capu sprijinit de geamul masinii, privind cat de jos erau norii si cum se lupta soarele sa iasa la iveala... intre timp gandul mi-a zburat departe...am inchis ochii.. si aici a inceput totul.. atunci cand intrebarile n-au incetat sa apara..
De ce continuam sa stam la rand pentru a privi `cerul`? De ce nu putem sa-l atingem atunci cand vrem? De ce ni se permite sa visam daca oricum la sfarsit ni se va spune ca a fost doar un vis? De ce nu ne ciupeste nimeni din timp? Sau visam noi prea adanc pentru a putea fi treziti.?. poate ca asta este. Poate ca e mai bine mai putin decat deloc. Insa, atunci cand putinul provoaca dependenta... nu e mai bine deloc decat o farama de vis?
Cand ne dam seama daca un lucru ne poate face dependeti? Putem stii exact cand e destul de putin sau cand e prea mult? Pana la urma.. ce-i prea mult atunci cand visezi? E prea mult sa lupti pentru ceea ce crezi ca e bine? NU! Insa atunci cand privesti doar spre `scopul final`, uiti sa fii atent in jur si-asa poti pierde esenta, oportunitatile, chiar si scopul.... te poti pierde si pe tine.. iar aici deja e vorba de dependenta..
Se spune ca polii opusi se atrag. Stie cineva insa si pentru cat timp? Ni se spun si ni se prezinta multe lucruri, idei, insa nu este scris nici unde termenul lor de valabilitate. . trebuie doar sa ni se spuna cat.. pentru cat timp..
..Si.. de ce? Ar trebui oare sa luam viata asa cum este si sa ne bucuram de ea fara niciun gram de curiozitate, fara nici macar un mic, inocent si totusi daunator ,de ce?' ?
Putem oare sa atingem cerul daca norii de ploaie coboara spre noi?
si coboara din ce.. in ce mai jos..
Putem s-atingem cerul daca suntem blocati aici?
Mai are rost sa zburam daca oricum vom cadea?
...pentru ca nu vreau sa aud sunetul viselor mele pierdute...
Rebe`
[Muse - Unintended]
In sfarsit am hotarat ca ar fi timpul sa ma intorc `la origini` si sa incep iar sa scriu ...
Am constientizat ca scrisul ma ajuta. Ma ajuta sa ma exteriorizez, sa imi exprim anumite ganduri sau trairi intr-un mod aproape indirect, subtil , `cu bun simt` si cu o oarecare autoanaliza. Pentru mine, scrisul a devenit mai mult decat un simplu `imi place sa`... a devenit o dependenta. Pentru ca, in cazul meu, odata ce l-am descoperit.. a fost ca un drog.. iar acum nu-l mai pot lasa `din mana`..din minte, iar cand il las ..parca o parte din mine lipseste iar cealalta, goala, urla: ,,Mai vreau! Mai vreau!", plangand dupa implinirea perfecta..
..
infinita, dar totusi .. definita ..
Nu am fost niciodata de-acord cu jurnalele scrise pe un blog si nici nu vreau sa fiu una dintre acele persoane mediocre si in acelasi timp inconstiente, care incearca din rasputeri sa surprinda toate clipele vietii lor intr-un amarat de
http://...
Insa o oarecare deschidere din cand in cand nu strica nimanui..
Si chiar daca am vrut ca dupa o pauza atat de lunga sa incep cu un subiect mai optimist precum: `my sweet eighteen` sau continuarea `loteriei` care am inceput-o in vara.. sfarsesc prin a-mi scrie cele mai apasatoare ganduri poate.. pe un simplu blog... ajung sa marturisesc cat de dor mi-a fost sa stau.. minute in sir intr-o tacere grea si sufocanta, fara a tolera altceva decat muzica in surdina, in fata unui monitor, fortandu-mi ochii sa citeasca si sa reciteasca,.. sa vada, sa corecteze, sa adauge si.. apoi.. sa-mi multumeasca sufletul, insetat dupa arta si epuizat de atata sinceritate si deschidere... pentru ca la sfarsit.. acel suflet obosit si sincer.. sa se inchida din nou... sa urle si sa planga: ,,Mai vreau! Mai vreau!"
Rebe`
5 zile.. 120 de ore.. 7200 de minute.. 432 000 de secunde.. de distractie!!! De asta am avut parte in Timisoara, alaturi de cei mai dragi prieteni, legand prietenii si mai dragi...
De ce au trecut astea 5 zile asa de repede? Pentru ca ... pur si simplu au trecut... presupun ca asta se intampla cu toata lucrurile faine, nu? La un moment dat se duc...
INSA ... am ramas cu ceva din toata experienta asta: acum apreciez mai mult comfortul casei, patul meu iubit sau frigiderul meu drag fara gandaci. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am perdea la dusul pe care, apropo: il folosesc!..si un WC de care NU dispun toti vecinii de pe etaj cu mine. :))
Acum iubesc Opelul lui tata, chiar daca nu e BMW cu volan pe dreapta are clima, iar cel mai important: are BUTOANE... si chiar daca nu canta inca Justin Bieber ,Never say never` curand `il voi face eu sa cante` ..
Dartotusi... am invatat si lucruri noi aici: de la cum a pornit intr-adevar Revolutia din `89 la cum se schimba o roata la masina, atunci cand faci pana uitandu-te dupa.. pantaloni. Am invatat sa fiu mai atenta asa ca ma feresc de borduri, dar inca trec pe rosu la semafor.. am observat cat de primitori sunt `cei` de la McDonald`s si cat de transparente sunt geamurile de acolo... am descoperit faptul ca paiul cu care bei MilkShake il poti folosi pe post de tuberman ... sau apropo, stiati ca porumbeii pot face oreon?
Ei bine, in zilele astea... totul a fost posibil.. iar imposibilul a fost totul!
Insa ceea ce nu voi putea uita sunt oamenii de acolo... (cei pe care am avut prilejul si bucuria sa-i cunosc).. iar faptul ca alaturi de ei am avut cea mai tare experienta ever` ma face sa vreau sa ma intorc inapoi... si sa raman acolo...
`because we are friends... and this is what we do for each other...
Rebe`
Toti ne nastem intr-o familie, insa prietenii de obicei ii alegem dinafara, iar motivele depind de la caz la caz. Dar ce binecuvantare poate fi mai mare decat prietenul care e sange din sangele tau??
Pentru mine Alexandra este o `verisoara cu diploma`, dar si o prietena extraordinara. Este cea in care pot avea incredere.. si cea cu care 'ma bat cap in cap' de atatea ori..
SI TOTUSI.. mereu se termina cu bine. De ce? Pentru ca asa a fost conceputa relatia asta dintre noi doua: `verisoarele care au speriat vestul` ..
Cand ma gandesc la cati prieteni mi-a daruit Dumnezeu si la cat de aproape imi sunt ei, nu pot sa fiu decat recunoascatoare LUI, si multumitoare lor, pentru ca prieten iti este acela care indiferent de circumstante sau de piedici, daca privesti atent vei vedea ca este mereu acolo langa tine, pentru ca te iubeste.
O astfel de binecuvantare trebuie sa o apreciezi,
sa o valorifici si...
sa o iubesti.
Rebe`
Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod. (Nicolae Steinhardt)
Si chiar daca poate suna imposibil, definitia unui prieten nu se rezuma doar la verbul `a ajuta`, ci trece dincolo de granitele lui, definind daruirea totala...sublimul, acel nivel la care multi tind, putini insa ajung.
Un prieten, in adevaratul sau sens nu este doar o persoana care te ajuta atunci cand ai nevoie, ci chiar si-atunci cand n-ai.... Nu doar te aude cand ii vorbesti, ci te si asculta... ba mai mult decat atat: ii pasa!
Un prieten este un dar de la Dumnezeu.. Erika pentru mine este un dar de la Dumnezeu.
Toate lucrurile care o definesc cuprind calitatile pe care eu le caut... iar ceea ce caut se incadreaza perfect in definitia unui prieten adevarat.
Este acea prietena care imi da un imbold atunci cand am nevoie, dar si cea care ma aduce inapoi cu picioarele pe pamant... ea ma cunoaste asa cum sunt, intelege ce am fost, accepta ce am devenit si imi da libertatea sa fiu `eu`...
ma iubeste asa cum sunt pentru ca o iubesc asa cum este
ea este un alt eu insumi...
Rebe`
Intr-adevar e foarte greu sa ai prieteni adevarati .. e aproape imposibil uneori. Pentru ca prietenia adevarata se formeaza cu timpul, creste odata cu noi si se maturizeaza odata cu noi. Ea nu asteapta, ci ofera. Nu e pe interes, ci e sincera. Iar atunci cand detii o asa comoara nu poti sa fi decat multumitor ca esti atat de binecuvantat.
Multumitoare ii sunt si eu lui Dumnezeu pentru Carina, pentru ca e creata asa minunat si fie ca vrea fie ca nu vrea a fost conceputa pentru a-mi fi o prietena adevarata cu care sa pot vorbi orice, oricand, oriunde, alaturi de care prind curaj si aprind aragazu, fac clatite, poze [:X] si termin o sticla de Cola in cateva minute...
Cu fiecare dintre noi Dumnezeu are un plan.. iar in planul Lui sunt sigura ca a `prevazut` si asta: la urma urmei, toti trebuie sa avem un scop in viata, iar daca scopul e acela sa fim buni--vom fi fericiti-- si vom avea prieteni alaturi de care sa fim fericiti ...
si mai important decat atat
`..nu se va sfarsi niciodata`
asa ca draga mea Carina, arata-mi un `aparat dentar` (zambeste)
Rebe`
