Rebe

... azi totul a gravitat in jurul unor intrebari, insa raspunsurile au continuat sa nu apara ...

In sfarsit am ramas doar eu cu mine insumi, cu castile pe urechi, cu capu sprijinit de geamul masinii, privind cat de jos erau norii si cum se lupta soarele sa iasa la iveala... intre timp gandul mi-a zburat departe...am inchis ochii.. si aici a inceput totul.. atunci cand intrebarile n-au incetat sa apara..
De ce continuam sa stam la rand pentru a privi `cerul`? De ce nu putem sa-l atingem atunci cand vrem? De ce ni se permite sa visam daca oricum la sfarsit ni se va spune ca a fost doar un vis? De ce nu ne ciupeste nimeni din timp? Sau visam noi prea adanc pentru a putea fi treziti.?. poate ca asta este. Poate ca e mai bine mai putin decat deloc. Insa, atunci cand putinul provoaca dependenta... nu e mai bine deloc decat o farama de vis?
Cand ne dam seama daca un lucru ne poate face dependeti? Putem stii exact cand e destul de putin sau cand e prea mult? Pana la urma.. ce-i prea mult atunci cand visezi? E prea mult sa lupti pentru ceea ce crezi ca e bine? NU! Insa atunci cand privesti doar spre `scopul final`, uiti sa fii atent in jur si-asa poti pierde esenta, oportunitatile, chiar si scopul.... te poti pierde si pe tine.. iar aici deja e vorba de dependenta..
Se spune ca polii opusi se atrag. Stie cineva insa si pentru cat timp? Ni se spun si ni se prezinta multe lucruri, idei, insa nu este scris nici unde termenul lor de valabilitate. . trebuie doar sa ni se spuna cat.. pentru cat timp..
..Si.. de ce? Ar trebui oare sa luam viata asa cum este si sa ne bucuram de ea fara niciun gram de curiozitate, fara nici macar un mic, inocent si totusi daunator ,de ce?' ?

In sfarsit am hotarat ca ar fi timpul sa ma intorc `la origini` si sa incep iar sa scriu ...

.. infinita, dar totusi .. definita ..

Nu am fost niciodata de-acord cu jurnalele scrise pe un blog si nici nu vreau sa fiu una dintre acele persoane mediocre si in acelasi timp inconstiente, care incearca din rasputeri sa surprinda toate clipele vietii lor intr-un amarat de http://...

Si chiar daca am vrut ca dupa o pauza atat de lunga sa incep cu un subiect mai optimist precum: `my sweet eighteen` sau continuarea `loteriei` care am inceput-o in vara.. sfarsesc prin a-mi scrie cele mai apasatoare ganduri poate.. pe un simplu blog... ajung sa marturisesc cat de dor mi-a fost sa stau.. minute in sir intr-o tacere grea si sufocanta, fara a tolera altceva decat muzica in surdina, in fata unui monitor, fortandu-mi ochii sa citeasca si sa reciteasca,.. sa vada, sa corecteze, sa adauge si.. apoi.. sa-mi multumeasca sufletul, insetat dupa arta si epuizat de atata sinceritate si deschidere... pentru ca la sfarsit.. acel suflet obosit si sincer.. sa se inchida din nou... sa urle si sa planga: ,,Mai vreau! Mai vreau!"

Rebe`